PREMIILE FESTIVALULUI SIMFEST – 2020
Premiul pentru secțiunea: Videoclip
CYCLE , autor: Ashkan Khoshsorour, IRAN
E greu să spui o poveste în mai puțin de 2 minute. Ashkan Khoshsorour reușește acest lucru, aducînd în prim plan cercul vicios universal al violenței domestice. Imaginile puternice, care reușesc totuși să nu fie brutale, ne conduc la final spre întrebarea „Cine și cum va sparge cercul?”.
Premiu la secțiunea: Creație studențească, nonficțiune
BIFURCATION POINT, autor: Leonid Kardaș, RUSIA
Școala rusească de film a uimit întotdeauna prin performanțele creatorilor săi. Prin filmul înscris în festival, Leonid Kardaș a dovedit că și-a însușit bine lecțiile maeștrilor lui. Un scenariu alert, filmat și regizat impecabil, ne sugerează să așteptăm cu interes viitoarele lui creații.
Mențiune la categoria: Film studențesc, non-ficțiune
„Tamanna. Unadorned Wishes”, regia: Mayank Shewale, India
Sunt locuri unde iubirea dintre o fată și un băiat, aparținând unor religii diferite, este interzisă de cutumele stricte ale unor comunități din India. Filmul prezintă o astfel de dramă.
Premiu la secțiunea: Creație studențească, ficțiune
TRIBE, regia: Sergi Merchan, SPANIA
O satiră necruțătoare a relațiilor de muncă în epoca modernă, filmul lui Sergi Merchan a impresionat juriul prin performanța regizorală. Umorul și complexitatea personajelor au contribuit la conceperea unui film modern, care are marea calitate de a-și captiva total audiența.
Mențiune la secțiunea: Film studențesc, ficțiune
WINFIELD HISTORICAL TIME, autor: Julia Cowle, SUA
O poveste captivantă livrată în imagini luminoase. Filmul Juliei Cowle te lasă la final optimist și într-o stare de bine. O performanță demnă de notat, mai ales în aceste vremuri tulburi.
Premiul pentru jurnalism de investigație
A GLOBAL MOBILE JOURNALISM, autor: James Mahon, Marea Britanie
https://www.youtube.com/watch?v=q_9MIJufWJQ
„A Global Mobile Journalism” este un articol științific în toată regula transpus în format audio/video. Cu mare acuratețe și, în același timp, printr-o regie modernă, James Mahon ne prezintă cea mai modernă formă de jurnalism cu plusurile și minusurile sale. Acest fim ar trebui văzut de oricine lucrează în jurnalismul de televiziune.
Premiu la secțiunea: Producție despre minorități
CHELKANS – KURMAH BAIGOL, autor: Alexei Borisov, RUSIA
https://www.youtube.com/watch?v=CPAcUhjtlg
Un film excelent despre eforturile de salvare a identității etnice și culturale a unui popor siberian, celcanii. Filmul prezintă ultimele vestigii ale unui popor care altădată vâna pe tot cuprinsul taigalei. Alexei Borisov a surprins perfect conflictul cultural în care cei simpli sunt victime sigure.
Premiul la secțiunea: Film de animație
„iRony”, autor: Radheya Jegatheva, Australia
https://www.youtube.com/watch?v=IM8fMIW0q-E
Filmul, care începe cu salutul: Bine ați venit în noua eră: viața digitală!, este o acută și ingenioasă invitație la a reflecta asupra pericolului alienării provocate de tehnologia digitală.
Mențiune la secțiunea: Film de animație
„Suspin”, autor: Vlad Bolgarin, Republica Moldova
O frumoasă metaforă a speranței, pe care ne-o aduc copiii, este susținută prin captivante animații, însoțite de umor.
Premiul pentru secțiunea: Film turistic
Stalking Chernobyl, regizor: Iara Lee, SUA
Stalking Cernobyl începe arătând viața vibrantă a orașului Pripiat înainte de explozia reactorului nuclear, în dezastrul international din 1986. Brazdele de pământ din zona înconjurătoare au fost contaminate cu radiații la un nivel înalt și Pripiat a fost evacuat aproape peste noapte.
În ultimii ani, orașul abandonat a devenit, probabil, cea mai populară destinație turistică din Ucraina. Acest film fascinant este făcut prin ochii unor exploratori neoficiali, aventurieri întreprinzători cunoscuți ca ”stalkeri”, care riscă o contaminare ca să vadă direct decăderea acestui odată mândru oraș cu ciudatele rămășițe ale vieții sovietice, să fotografieze ei înșiși între pustiile stranii blocuri turn golite, piscinele goale și pădurile înconjurătoare, căci natura își reintră încet în drepturi.
Mențiune la categoria Film turistic
„Ne vedem la piață”, regizori: Lai Li-Mei, Anita Ho, Taivan
Un minunat film, plin de dinamism, despre cea mai mare piață din Estul Taiwan-ului. Dincolo de diversitatea produselor, descoperim oameni prietenoși, mulți din grupul etnic Amis, împreună cu poveștile lor de viață.
Premiul pentru secțiunea: Divertisment
SOS!!! Autor: Serghey Shevchenko, Germania
Acesta este un format de tip reality show în care un personaj, Serghey Shevchenko, personajul filmului, călătorește din Irkuțk până în Thailanda și Cambodgia, fără bani, fără contacte, fără să știe limbi străine și cu un scop simplu, de a găsi un loc de muncă. Are 100 de euro într-un plic cu sigla programului de televiziune pe care-l reprezintă, SOS. Miza este să se întoarcă cu bancnota înapoi.
Filmul exploatează imaginația personajului filmului care reușește să supraviețuiască, să atragă simpatia și compasiunea locuitorilor din Thailanda, care, din sărăcia lor, îi dau de mâncare și îl sprijină să supraviețuiască. Filmul accentuează umanitatea oamenilor simpli dispuși să creadă o persoană care le cere ajutorul. Producția conține cadre diverse, filmate din unghiuri variate și cu un montaj care amintește de tehnica tăieturii invizibile.
Premiul pentru imagine
Soyga, autor: Roman Fitilyov, Rusia.
Filmul este dedicat rememorării industriei forestiere de altă dată, care a rămas în paragină după prăbușirea fostei Uniuni Sovietice. Regizorul Roman Fitilyov utilizează cu maxim rafinament toate elementele gramaticii de televiziune: cadre în mișcare, o compoziție care amintește de școala rusă de pictură, montaj rafinat, transfocare după transfocare, linii de fugă care amintesc de tablourile lui Ivan Șișkin și Arhip Kuindji.
Filmarea într-un tren care are un terasament denivelat este o provocare pentru orice director de imagine. Oamenii filmați par resemnați într-o viață fără orizont.
Premiul pentru secțiunea: Ficțiune
I,ZOHREH, regia: Siamak Ebrahimi, Iran
Tânăra Zohreh este o sportivă iraniană căreia i s-a interzis să mai practice în Iran. Ea decide să plece din țară, în secret. Și-a împachetat lucrurile, le-a dus la o prietenă, dar este descoperită de cel care o iubea și care vrea să o împiedice să fugă. Urmează conflicte, bătăi, amenințări pe care cei care au trait în comunism le-au retrăit urmărind filmul.
Drama filmului este specifică unei societăți totalitare: dorința de libertate versus control social absolut.
Premiul la secțiunea: Reportaj
Tranzit, regizor: Mariam El Marakeshy , Turcia
https://www.youtube.com/watch?v=FljD8CCdUCo
Filmat frumos, TRANZIT spune chinuitoarea poveste a refugiaților fugind de conflict și de război doar ca să fie prinși într-un depozit de vechituri pe altădată idilica insulă Lesbos.
Filmul dă o față umană locuitorilor disperați, păcăliți de contrabandiști duri, folosind poezii și clovnerii ca să distreze hoardele de copii care speră să li se permită să meargă dincolo de sârma ghimpată.
Premiul la secțiunea: Film documentar
„Rebeli cu o cauză”/„Rebels With A Cause”, autor: Dobrivoie Kerpenisan, Germania
Autorul a sosit din Germania într-un sat de lângă Timișoara, cu câteva zile înainte de a începe Revoluția din 1989. A fotografiat ce s-a întâmplat în acea localitate, iar după 30 de ani a surprins în film destinul unora dintre cei care au participat la mișcările de stradă.
Mențiune la secțiunea: Documentar
Wicca Incarnate, regizor: Katya Kan, Marea Britanie
https://www.youtube.com/watch?v=BX_hizvlsAw
Ciudata privire a Katyei Kan asupra istoriei din Wicca, vrăjitoria și păgânismul în Anglia și Țara Galilor este adusă la viață cu poezia shakespeariană, text medieval, fotografii de arhivă și practice de preoteasă.
Trezind zburătoarea pe mătură, miturile de Halloween ale celor din Wicca, acest film experimental cu multe informații explorează conexiunile lor cu natura și cu anotimpurile, folosirea ritualului și rolul femeii înțelepte.
Premiul Special al juriului
Premiul special al juriului se acordă producției The Bajos won’t Celebrate, autor Tariq Akreyi din Irak. Filmul este o evocare a genocidului produs de ocupația trupelor statului islamic DAESH a localității Yazidis, din Iraq, cu populație kurdă. În semn de respect față ce cei asasinați de soldații statului Islamic, locuitorii din Yazidis nu mai sărbătoresc Eid al-Fitr, festivalul ruperii postului care marchează sfârșitul Ramadanului.
Producția beneficiază de mărturiile emoționante ale supraviețuitorilor, filmate expresiv și de o narațiune care reușește să explice și celor nefamiliarizați cu lumea complicată din Orientul Apropiat, tragedia oamenilor simpli care își desfășoară liniștiți activitatea în comunitățile lor și care, dintr-o dată se trezesc în vâltoarea unui carnagiu.
Marele Premiu al SIMFEST
Anul acesta sarcina juriului a fost cea mai dificilă dintre toate edițiile. Festivalul s-a desfășurat în condiții speciale: jurizare on line, cu punctaj individual și cu întâlniri pe zoom pentru producțiile cu punctaj egal.
La această ediție s-a înregistrat cel mai mare număr de producții înscrise în concurs, de o calitate remarcabilă, ceea ce a făcut și mai dificilă selecția finală.
După o după amiază de discuții, juriul a ales. Marele premiu al festivalului SIMFEST a fost acordat producției BELOVED, din Iran, un film de Yaser Talebi. Filmul ne aduce un fragment de viață, cu valoare de universalitate: o femeie de 80 de ani trăiește singură în munți cu vacile care îi sunt prietene, confidente și care o ascultă și îi urmează comenzile. Cei unsprezece copii pe care îi are nu au vizitat-o în munți timp de un an de zile, dar vor să îi vândă vacile pentru bani. Filmul se încheie cu eroina în lacrimi vorbind despre copiii săi care au părăsit-o. Imaginea exploatează frumusețea peisajului montan și expresivitatea chipului eroinei. Astfel de situații, de părinți abandonați de copii, întâlnim în toate culturile.
Filmul este o pledoarie pentru dragoste și omenie.